Noi suntem în afara regulilor. Poate dacă intrăm în Europa…

Nicolae Moșu, președintele Asociației Național Culturale „Valul lui Traian ” din Tatarbunar-Ucraina de sud

Nicolae Moșu, președintele Asociației Național Culturale „Valul lui Traian ” din Tatarbunar-Ucraina de sud aduce vorba despre niște sentimente românești

Reporter: Cum curge viața românilor într-o țară unde politica oficială nu vrea să audă decât de „moldoveni”?

Nicolae Moșu: Da, s-a scris despre asta…Bulgarii sunt doar bulgari, noi suntem români și moldoveni. Atâția ani ne-au bătut la cap cu poporul moldovenesc, cu limba moldovenească…Și acum, dacă în Constituția Republicii Moldova se va scoate limba moldovenească, gata, se va termina cu chinul…Ne-au lovit rău atunci când agrarienii au băgat limba moldovenească. Până în 2000, lucrurile mergeau bine, limba era română, în școală se studia literatura română, dar au apărut problemele. Atunci au creat Asociația Moldovenilor din Ucraina, în frunte cu duetul Anatol Fetescu-președinte, și soția, la despărțământul pentru școlile românești, de la Odesa. E o structură făcută de organele de securitate ucrainene. Și cum ei făceau cursurile de perfecționare… Înainte primeam manualele de la Cernăuți, acum le editează la Odesa, le traduc mot a mot din manualele ucrainene, cu greșeli. Sunt manuale în limba moldovenească. Dacă o să dispară limba moldovenească la Chișinău, nu știu ce or să facă ei. Noi suntem două societăți românești în zonă-Asociația „Basarabia” și Asociația Valul lui Traian, din raionul Tatarbunar. Este și cea a lui Fetescu, dar a lui este pe regiunea Odesa. Noi suntem înființați din 1999, avem program, facem ce putem, pentru că din șase sate am mai rămas doar două, unde facem școala în română. La Borisovka, unde școala este în limba maternă, cu excepția geografiei și istoriei, care este în limba ucraineană, și satul vecin, Glubovăe, fost Eschipolos, mai au o oră de limbă română pe săptămână, deși 70% sunt români. Restul sunt ruși, bulgari, ucraineni. Până în anii 90, școala era în limba română, de 8 clase. Când au făcut-o de 10 clase, au venit niște funcționari acolo, și au făcut-o școală rusească. Acum au vrut s-o facă ucraineană, dar oamenii au spus ajunge!, lăsați-o rusească. S-a încercat și la noi, la Borisovka, dar s-a blocat. Când să înceapă anul școlar, se face agitație între părinți, că vrem să deschidem o clasă în ucraineană, că nu pot deodată…Și cum în limba română stă pe loc învățământul, nu se fac cu anii perfecționări, iar la cei cu limba ucraineană se fac ore deschise, seminarii, control, ore mai multe, sigur că ei se ocupă. Apoi, pentru copii care pleacă la studii în România, diplomele nu sunt recunoscute, e clar că se întâmplă să meargă din rău în mai rău. Din 1990, cu independența Ucrainei, din 18 școli din Basarabia istorică au mai rămas doar cinci școli, unde sunt clase paralele în limba ucraineană.

Rep.: Dacă românii ar alege primar român acolo unde sunt majoritari, alta ar fi starea învățământului românesc?

N.M.: Și asta este o problemă. În 2000 am candidat la Borisovka, și niciodată nu au fost atâția candidați. Șape inși au băgat. De obicei erau doi, trei. Când am mers eu, au băgat șapte. Și așa am ajuns al treilea, cu diferență de 100 de voturi între primul și al doilea. Și nu poți să influențezi. Sunt și oameni slabi de îngeri, cedează la presiuni, dar sunt și cei din umbra trufiei. Sunt orgolioși, au apucături sovietice, sunt sovietici în convingeri, să meargă cum o merge…Dar bugetele sunt slabe, depinzi de subsidii, nu se investește nimic, nu sunt drumuri, nimic nu se face. Trăim din pământ, lumea e muncitoare, dar …Trăim din orz și grâu. A mai fost și rapiță. Nu avem apă potabilă, apa e supramineralizată. Înainte erau diguri, venea apă din Dunăre. Sasîcul e cel mai mare ghiol maritim, i-au scos apa sărată, acum vor să-l lege de Nistru, să fie zonă irigabilă. Intra peștele, era apă mică, era foarte bine, tot peștele din zona Mării Negre intra. A fost și stațiune balneară, cu nămol. Acum balta mai produce doar caras. Am încercat să renaturăm, am făcut simbolic niște șanțuri, prin 2008, din ghiol până în mare. Am încercat să ridicăm niște plite de beton, și a venit securitatea. „Băieți, stați la locurile voastre, că acu vă încărcăm.” Și s-a terminat. „Da, da, știm că problema există și trebuie rezolvată, dar trebuie proiect, și asta costă. Aveți dreptate, dar nu se poate!”

Rep.: Dacă e să cerem autorităților din Galați să facă ceva pentru românii uitați din Ucraina, ce ar putea să facă?

N.M.: Să pună o cursă auto de legătură cu țara. Să meargă de la Odesa la București, sau de la Galați la Ismail. De fapt zona cu cea mai mare concentrare de români este lângă Reni. Ar fi minune o cursă regulată pe linia asta.

Rep.: Nu se poate ca parlamentarul român în Parlamentul Ucrainean să ceară așa ceva?

N.M.: E o problemă mare și aici. Nimeni nu mai reprezintă românii în Parlamentul Ucrainean. Nu e ca în România, unde intră automat cineva. Noi suntem în afara regulilor. Poate dacă intrăm în Europa…Cei care au mai umblat, chiar și în România, au văzut ce este mentalitatea europeană. Dar care n-au umblat…

 

0 Comments

Leave a Comment

Login

Welcome! Login in to your account

Remember me Lost your password?

Lost Password