Să vă spui drept, după legea limbii am chicat toți sub o seceră. Ei bat în ruși, dar ne-au agățat pe toți

Mihail Mecineanu, liderul Asociației cadrelor didactice de etnie română din Regiunea Odesa, pune mare preț pe curajul afirmării identității
Rep.: Dle Mecineanu, ați început mandatul de lider al Sindicatului profesorilor de limba română din Regiunea Odesa cu porți închise – mă refer la ușile sigilate ale Centrului de Informare al României de la Ismail, în ziua când ați convocat ședința de constituire.
Mihail Mecineanu: Da, chiar în ziua de 27 martie 2018, când serbăm Unirea Basarabiei de sud cu România, la Centru era ușa închisă, dna coordonator era plecată la București cu un grup din comunitatea românească-între noi fie vorba, mulți dintre ei nici nu știu să vorbească românește – pentru o vizită la Parlamentul României. Am trecut peste acest incident, ne-au permis totuși să intrăm în sala de conferințe a Universității Umaniste din Ismail. S-a dorit să fie sindicat, am reușit doar să constituim o asociație, care să ne ajute, să contribuim la o păstrare și conservare a tradițiilor noastre naționale.
Este „Asociația profesorilor de limba română din Regiunea Odesa”. Documentele nu sunt pregătite încă…La ora constituirii nu apăruse încă noua Lege a educației, restrictivă pentru limba română. Erau dezbateri, discuții, dar președintele Poroșenko a semnat-o înainte de începerea anului școlar, în septembrie. Eu sunt profesor de matematică-fizică la Orlovka și am fost ales să fiu președintele Asociației
.
„Măciniș, măcinat, măcineni – nu mă îndoiesc că originea noastră este de aici, de pe malul drept al Dunării”
Rep.: Ce trebuie să știm despre dumneavoastră?
M.M.: Sunt dintr-un sat complet românesc, cu numele vechi Cartal. Fără îndoială că buneii mei veneau din zona Măcinului, că doar nu vine de la rusescul „meci”, care înseamnă sabie. Nu pot să mă gândesc că e mai aproape sabia decât măcinul…Măciniș, măcinat, măcineni – nu mă îndoiesc că originea noastră este de aici, de pe malul drept al Dunării.
Rep.: Unui profesor îi vine bine să vorbească despre școală. Cum supraviețuiește școala în limba română trecută pe ucraineană, pe un teritoriu românesc administrat de Ucraina?
M.M.: Am avut multă vreme clase paralele, în limba română și în rusă. Era în română o clasă cu 10 elevi și una în rusă cu 14 elevi. De anul trecut, clasele paralele sunt ucrainene și românești. E în legătură cu agresia asta din partea rușilor. Să vă spui drept, după legea limbii am chicat toți sub o seceră. Ei bat în ruși, dar ne-au agățat pe toți. În regiunea Odesa sunt peste 30 de naționalități, dar n-am comunicat în limba ucraineană niciodată.
Eu mă miram, în raionul Reni, din șase școli, una era românească. Acum , toate sunt școli cu limba de predare ucraineană. Reniul era pe jumătate moldovenesc, dar elevii învățau rusește. Trăiam în RSS Ucraineană, dar limba asta n-am învățat-o.
Rep.: De fapt, sunt atât de diferite cele două limbi?
M.M.: Eh, dacă ursul în rusește este „medvedi”, în ucraineană este „vedmedi”. Ha, ha! Da! Nu pot să știu care a fost varianta mai veche. Poate cea ucraineană…Ei sunt așa, oleacă…
„Ucrainenii au trecut prin Marea Foamete în 32-33, noi cei din sud am făcut foamea în 46-47. Ne unește însă un element: și la noi, și la ei, foametea a venit odată cu rușii”.
Rep.: Ce ne facem cu ursul care mormăie că în Basarabia trăiesc două popoare: românii, din ce în ce mai puțini, și moldovenii-oleacă mai mulți, dar nu cine știe ce? Pe această temă va spune Asociația ceva pe un ton hotărât ?
M.M.: E un obiectiv acesta. Vorbind cu oamenii satelor, cu învățătorii, poate din frică, poate din altceva, mai tare se socot că-s moldoveni decât români. Nu realizează că sunt manipulați de sus. Lucram deja la școală când s-a făcut ultimul recensământ, doar câteva procente din locuitorii din sudul Basarabiei s-au considerat români. De altfel, în pașaportul URSS, era rubrică cu naționalitatea, acum Ucraina nu are rubrică de naționalitate. Rușii permiteau să se scrie la naționalitate „moldovan”. Dar cum se putea ca la Transcarpatia și Cernăuți să se scrie „român”- doar că vorbeau o limbă maramureșeană mai apăsată? Nu e aceeași țară?
S-au găsit documente de arhivă din anii 50, care făceau adresare pe timpul regimului Stalin, că să se vorbească în școli în limba română. Bunicii mei scriau în română, bunica cu litere chirilice, dar bunicul cu litere latine, că făcuse armata în România Mare, la Bolgrad. Nu știu dacă astăzi oamenii își vor călca teama. Oamenii se tem mai mult în zona Bugeacului, sunt mai timizi. E mai aproape Moldova de ei decât România, se simt parte din Basarabia, nu înțeleg prea bine…Poate și pentru că treceau pe aici toate războaiele…
Este la Satu Nou un monument, din 1886, când turcii i-au gonit pe oameni, apoi i-au răscolit rușii…De asta suntem aici mai domoli sau mai buni la suflet. Loialitatea înseamnă să te dai după puternicul zilei. Glumele populare au fixat drama asta: „Când era măicuță mai bine pe aici, când erați la România sau la Rusia? Cel mai bine era când plecase românul, dar nu venise încă rusul!” Poate că e și o chestie de defazare…Ucrainenii au trecut prin Marea Foamete în 32-33, noi cei din sud am făcut foamea în 46-47. Ne unește însă un element: și la noi, și la ei, foametea a venit odată cu rușii.
„Obiectivul principal rămâne păstrarea limbii, mai ales după tot ce s-a făcut împotriva ei”
Rep.: Poate că proiectele și programul Asociației schimbă o mentalitate a învinsului programatic…
M.M.: Avem personalitate juridică, statut, siglă, ștampilă, este o altă formă de organizare, suntem susținuți și de Asociația Învățătorilor din România-AGIR. Liderii de la AGIR au fost la Ismail, ne-am consultat și cu cei din Cernăuți, am stabilit diferite forme de coordonare a proiectelor și de realizare a obiectivelor asociației. Obiectivul principal rămâne păstrarea limbii, mai ales după tot ce s-a făcut împotriva ei. Unificarea programelor școlare între nord și sud este subiect de demersuri către autorități. Am format și un Consiliu al Asociațiilor din Basarabia, am semnat o scrisoare la Consulatul din Odesa, am trimis-o la Kiev și ni s-a răspuns deja că unificarea/schimbarea programei școlare și a toponimului „moldovenesc” în „românesc” nu este în competența Ministerului Învățământului. Se dau așa, într-o parte când li se cere o rezolvare…Frica pornește și de la Consiliile raionale, de la Consiliul regional, la toți li-i frică de România Mare. Rămânem doar la stadiul de sărbătorire a Zilei Naționale, a culturii românești…
„Noi la Cartal suntem unicul sat din sudul Basarabiei care sărbătorim Crăciunul ca în România, pe 25 decembrie”
Rep.: Drumul către Europa trece prin zona unde cetățenii au dreptul la propria identitate…
M.M.: Să circul liber, să fiu educat, să fiu român! Nu cer prea mult, nu? Trăim în statul ucrainean, pun alături cele două drapele naționale, cântăm două imnuri. Eu am învățat la Chișinău, fiul meu a învățat la Kiev, știe bine limba ucraineană, eu știu mai bine limba română. La universitate mi se spunea „românul”. Cei mai apropiați de România „vorghim” bine românește, cei mai depărtați și-au stricat accentul. Sunt multe turcisme preluate, dar „copchil” se spune peste tot la fel. Noi la Cartal suntem unicul sat din sudul Basarabiei care sărbătorim Crăciunul ca în România, pe 25 decembrie. S-a întâmplat mai demult că Primarul avea neamuri în România – sunt destui oameni din România care au rămas captivi la închiderea frontierei – și așa s-a făcut apropierea tradițiilor, Luncavița s-a înfrățit anii trecuți cu Colibașii, dar primarul din anii 70 a impus colindele românești autentice și Crăciunul pe stil nou, așa a rămas, să fie sărbătorit ca în România.
„Când văd certificatele de pregătire din România, șefii din Ucraina sunt paralizați, nu mai văd deloc valabilitatea”
Rep.: Ce ar trebui să se facă mai mult pentru comunitatea învățătorilor și profesorilor de limbă română din Bugeac?
M.M.: Să urmărim mai mult programele celor din AGIR România, să avem finanțarea necesară, să ne ducem unde suntem invitați. Iată, anul acesta n-a mers nimeni la Arad, n-am avut bani. Avem posibilitatea cotizațiilor, vrem să o mărim puțin, abia acum vom putea cotiza fiscalizat. Vrem să constituim un fond pentru astfel de deplasări. Partea proastă e că nu au fost participări nici de la Galați și Tulcea, ca să schimbăm documente și informații. Literatura pentru copii este deficitară, dar sunt probleme la vamă, se stă câte trei ore pentru sacii de cărți. Poveștile și literatura pentru copii sunt bine primite, dacă suntem mai mulți, împărțim cărțile între noi și se trece mai ușor.
Cursurile de atestare profesională sunt un caz de discriminare. Odată la cinci ani, facem cursuri la Odesa sau Kiev, autoritatea ucraineană le recunoaște valabilitatea. La fel se întâmplă cu certificatele de pregătire în Bulgaria. Când văd certificatele de pregătire din România, șefii din Ucraina sunt paralizați, nu mai văd deloc valabilitatea. Culmea este că aceleași certificate sunt recunoscute la Cernăuți, dar în Bugeac, nu!
În sud, tot ce este românesc este periculos. E o frică de neconceput…Mie nu-mi este frică să țin în portbagaj două drapele-ucrainean și românesc. Dar am dreptul să mă întreb mereu: cine a venit peste cine? Noi știm sigur că nu am venit. Noi eram aici. Și la Cartal. Odată cu apariția punctului de trecere, treburile merg spre bine, au început să crească prețurile la terenuri, se va ridica satul…Și dacă trecerea cu mașina va fi prea scumpă, eu voi trece cu bicicleta. Abia aștept să merg cu bicicleta la Luncavița.
De fapt, nici măcar nu e prima rută de circulație între România și Ucraina. Primarul din Luncavița vine în mod curent cu prietenii lui la Ismail, la fel s-a stabilit o cursă internă Ismail-Tulcea, folosită de Valentin Stroia, Igor Babaian și echipa lor, în relația de proiecte cu Consiliul Județean Tulcea. Sunt curse locale, cu vamă, cu avize de la poliția de frontieră, se merge pe drumul cel mai scurt. Când e nevoie, vine nava de croaziera de la Tulcea, la înțelegere. Ha, ha!
Rep.: Orlovka-Cartal va fi un centru al lumii traficului de frontieră între Ucraina și România, dacă amintim că pe la Cartal-Isaccea va trece linia de feribot peste Dunăre.
M.M.: Ha, ha, da! Vrem să fie, dar cât pe ce să se întoarcă, să nu fie…La Cartal totul e aproape construit, am fost de Florii și la Isaccea, părea foarte puțin construit. S-a promis că la 30 iunie lucrarea să fie gata, dar…La Cartal s-au făcut construcții din beton, clădiri, sunt amenajări capitale, e gata. Este o vamă foarte contemporană. O vreme am bănuit că va fi un punct comun România-Ucraina, la granița Uniunii Europene, putea fi și așa. Și în partea cealaltă de Dunăre să nu fie decât construcțiile hidrotehnice. Toate publicațiile din Ucraina și din internet dau ca sigură deschiderea trecerii la 1 septembrie.
Fiindcă veni vorba de trecerea Dunării, am vorbit mult despre proiectul de traversare, când am fost invitat de Primarul Anastase Moraru în 2013, la „Sărbătoarea teiului” de la Luncavița și mi-a dat o schiță a postului vamal tip bac, pe care îl port de atunci în geantă. Oamenii speră că vor traversa mai ușor, cred că se va putea trece Dunărea și pe jos, pietonal. La Giurgiulești nu poți trece pe jos, trebui să ai bicicletă sau căruță măcar…Nu știu cum va fi…Eu dacă mă duc la București, mai ușor trec pe la Moldova, că dacă se pune o taxă de 10 lei de mașină, la două puncte vamale, bate pe buzunar…
interviu consemnat în iulie 2019

Vasilache Silviu87 Posts
0 Comments