Natalia Ursu propune o altă abordare a ideii de Centru Cultural al românilor din Bugeacul Dunării de Jos – instituție cu personalitate juridică

Centrul de Informare Românesc a devenit asociație cu personalitate juridică la Ismail. Natalia Ursu, coordonator al Centrului de informare al României de la Universitatea Umanistă din Ismail crede că CIRO va fi un proiect de continuitate, va duce la alt nivel și viziune aspirațiile comunității românești din regiunea Odesa: cultură, educație și identitate românească, într-o Ucraină care începe să se apropie de valorile multiculturale europene.

Reporter: CIR, adică Centrul de Informare al României din Ismail a împlinit un an de la înființare, este un bun suport logistic pentru românii din Regiunea Odesa – Ucraina, dar nu răspunde întrutotul așteptărilor comunității românești – nu este un adevărat Centru Cultural al românilor. Ați luat inițiativa și propuneți o altă formă de organizare?

Natalia Ursu: Da, am remarcat că CIR nu are personalitate juridică, este în subordinea Universității din Ismail, și atunci ne-am gândit la o mai mare libertate de acțiune, optând pentru o funcționare cu personalitate juridică, de tipul unui ONG. Am păstrat specificul, l-am denumit CIRO, și ne va permite aderarea la asociație a membrilor din comunitate, dezvoltarea de activități în nume propriu, organizarea unor diferite activități educaționale, participarea unor voluntari din afara Universității, cu acces mult mai facil la activități.

Rep.: Un nou ONG cere și un nou sediu. L-ați găsit?

N.U.: Sediul rămâne tot aici, totuși…Sediul este imobil, ca să zicem…Ne putem aduna și aici, nu vorbesc de un sediu pe care… Activitățile diferă oricum, abia ne-am înregistrat…Dacă va fi finanțare, cu un avans de 70%, ar fi posibil să achiziționăm și sediu, dar nu ne-am centrat pe un proiect care să vizeze un sediu propriu al Centrului Românesc.

Rep.: Dezvoltați un proiect de finanțare care să permită și achiziția unei clădiri autonome, al noii asociații? Să fie un adevărat Centru Cultural al românilor din Bugeac.

N.U.: De ce nu? Dacă vorbim de festivalul de poezie sau altă activitate de mai mare amploare, asta este altceva. Problema este specificul acestei zone sudice…Nu sediul este problema. Chiar și în aceste condiții, nu se interesează nimeni de Centru, nici Ministerul Educației, nici Ministerul pentru Românii de pretutindeni și nici Consulatul de la Odesa…Nicio autoritate românească nu se interesează de această zonă, nimic, parcă sunt paralizați. Centrul nu are nici un fond de funcționare, nu are hârtie, pixuri, protocol…Cărți sau manuale vin din alte surse, ce reușesc eu prin relațiile personale. Tot așa, mai invit câte un învățător, să explice cursanților…Asta este realitatea, eu am salariu de 1250 de grivne, adică 40 de dolari pe lună. Și sunt aici zi de zi. Rezist datorită sprijinului familiei, ei nu știu că nu am un salariu de la partea română. Un salariu de profesor în România este de 700 de euro… De ce să nu avem măcar suport în birotică, în consumabile, manuale în limba română, pentru clasele primare, de clasa a 7-a, metodici, manuale de exerciții, material didactic? Referitor la Legea educației din Ucraina, iată că parlamentarii români au semnat un memorandum, pentru deplasarea la fața locului a unei Comisii de cercetare a cazului. Așteptăm și aici … Nu știu dacă va veni, poate va merge numai la Cernăuți… S-a vorbit despre un ajutor al Guvernului, pentru cei de aici, care predau limba română în școli. Elevi, studenți, profesori, nu știu despre cine e vorba… Nu știu ce fel de ajutor, direct, indirect, prin proiecte sau altfel. Chiar proiectul pe care l-am coordonat, de învățare a limbii române, este într-o anumită incertitudine. Am cerut la minister să discut cu coordonatorul Centrului de la Ismail, să-mi comunice viziunea, ce vor cu acest Centru…Nu am reușit să iau legătura. Tehnica pusă la dispoziția centrului este bună, dar nu înseamnă totul. E o bază de la care plecăm, dar lipsesc destule alte reglementări privind funcționarea. Oamenii care vin aici, vin cu frică, să nu fie urmăriți, pedepsiți că au luat cărți. Știu o profesoară din Dumitrești, a făcut studii la Galați, dar predă limba moldovenească, și este timorată atunci când e să împrumute cărți de la Centru.

„Cineva din România trebuie să se intereseze, să schimbe obsesia propagandistică a moldovenismului în Ucraina de sud”

Să ne uităm puțin la un moment curios și interesant. Toată lumea vorbește de Fetescu, de propagarea moldovenismului, de activitățile lui permanente în sprijinul limbii moldovenești. M-am interesat să văd cum face, ca să cunoști o persoană, trebuie să vezi cum procedează… El merge prin școli, adună colective, face olimpiade, face concursuri, a creat o pagină de facebook, a „moldovenilor”, plină cu activități la fața locului. Iată pentru ce ei stau bine aici! Merg în orice sătuc, îi cunosc pe fiecare învățător, director, colectiv, îi adună și le vorbește doar de limba moldovenească. Sunt permanent în lucru pe teren. Comparativ, limba română nu se promovează deloc. E adevărat că soția lui este șefa învățământului regional, și conduce activitățile, și că di. Fetescu este agronom și face lingvistică în sudul Basarabiei, dar…E clar că are finanțare, mașini, computere, dotări. El nu vine numai cu organizarea, vine și cu ideologia specială…

În Asociația național-culturală a moldovenilor din raionul Reni «Izvor», condusă de domnul Burlea O.C., în Asociația național-culturală a moldovenilor din Ucraina, în frunte cu domnul Fetescu A. S. nu intră oricine, sunt oameni care știu doar de „moldovenesc” nu și de „românesc”. Niciodată nu le explică faptul că limba moldovenească e totuna cu limba română. Lor le e totuna, contează că sunt finanțați…

E secretul și metoda lor, dar de ce nu vine și linia paralelă, românească? De ce nu promovează limba română statul roman? Să vină cu finanțe, cu ajutoare, să se facă câte ceva…Ori, în zona Reni – Ismail – Chilia nu se face nimic. Nu se poate să pună coordonatorii de la Centru bani din buzunar. Unde sunt activiștii din zonă care să organizeze? E un efort mare înființarea Centrului, curentul european a relaxat atmosfera, trebuie să aibă și românii Centre culturale, așa cum au bulgarii, cel puțin 5-6 asociații, cu sedii, doar la Ismail. Spre comparație, la Ismail nu există nici un centru cultural românesc. Ar fi de luat inițiativa unei petiții, a comunității compacte românești, cu 5000 de semnături, ca să se dispună înființarea Centrului, și un responsabil plătit de statul român. O reprezentanță consulară la Ismail este absolut necesară, altfel drumul de patru ora la Odesa este foarte dificil. Să fie măcar un oficiu mobil, în deplasare la Chilia, Tatarbunar, Ismail și Reni. În fond, nu degeaba Ismailul era județ. Este importantă prezența Guvernului României în zonă. Mai sunt și alte probleme…Acordul cu Universitatea este oarecum perturbat de persoane din Universitate, cu activitate diferită de cea a Centrului, care nu sunt pe direcția activităților firești ale CIR. Aceasta este analiza mea după nouă luni de activitate la Centru. I-am prezentat această situație dlui consul Rapcea și așteptăm deciziile.

De Anul Nou, le trimit cele mai frumoase gânduri comunităților istorice românești din regiunea Odesa și tuturor vorbitorilor de limbă română! Să păstrăm în suflet spiritul, cultura și limba românească! Sănătate, curaj și încredere!