Rep.: Dle Iordăchescu, sunteți omul care a făcut într-un sat din Bugeac prima bibliotecă de carte românească.

Tudor Iordăchescu: Da, este prima bibliotecă fără bibliotecar, deci și prima bibliotecă la care nu poate avea acces nimeni, deoarece nu putem salariza un bibliotecar. Iar dacă l-am avea, cine ar sta într-un sediu neîncălzit? Asociația noastră „Comunitatea religioasă de pe lângă biserica Sf. Petru și Pavel din Hagicurda” nu a reușit să poată da un salariu. Poate că un proiect scris pentru această problemă ar ajuta…Câteva promisiuni de rezolvare au venit de la Consulatul României de la Odesa, dar nu s-au concretizat. Chestia asta cu finanțele este delicată, mă rog…E o problemă la fel și cu plata pentru monografia pe care o pregătesc: „Hagicurda-Frumușica, vatră milenară din Basarabia încă înstrăinată”. Este monografia scoasă acum câțiva ani, care avea 93 de pagini, și care acum va avea peste 500 de pagini. O să fie cu mai multe documente descoperite de curând, unde eu arăt viața din Basarabia înstrăinată, din regiunea Odesa, viața actuală… Vin cu documente care arată viața din Basarabia noastră, așa cum nimeni n-a mai făcut-o până acum.

Rep.: Este exact ce încercăm și noi, cei din România, să descoperim din interviurile cu românii din Bugeac.

T.I.: Jalea este că nu prea sunt interesați de noi cei cu buzunarul mare. Este o istorie de 100 de ani din viața noastră. Ar trebui să fie așa un tiraj, ca să fie o carte pentru fiecare bibliotecă românească, și din Ucraina, și din Basarabia, și din România. Vrem să știe toți situația noastră, să ieșim de sub jugul străinilor. Să se schimbe ceva din situațiile de acum. Să nu le mai spună directoarea școlii copiilor: „Nu te du la bibliotecă, că acolo sunt Iordăcheștii, cu românii lor…” Să nu le impună să scrie pe caiete „Iordakesco”, nu care cumva să fie de origine română, să fie ca și cum am fi ucraineni… Eu îi spun fetei mele, Natașa: „Natașa, să-i spui lui Jana Ivanovna așa: când o să fie familia ta Peko(numele ei e Pecu), atunci o să fiu și eu Iordakesco!”Ha, ha! Juma de sat e mancurtizat, alții sunt niște lingăi…Cei mai mulți se tem să spună ce gândesc. Se tem că-și pierd lucrul. Sunt cam 3500 de locuitori, și în afară de munca la câmp, unii muncesc în niște ferme sătești, mici intreprinderi agricole. Au fost vreo șapte, dar acum unii renunță, dau pământul la alții, pe lângă Nekrasovka, la Ismail…Au tehnică mai mare și iau pământuri de la noi. Alții au dat la Chilia. Ar merge cultura de grâu, de porumb, dar e greu cu ciorile astea, irigația e la zero, doar pe malul lacului se mai face…S-a terminat și cu pescuitul, de când au venit ăștia la putere, toate bărcile le-au fărâmat, le-au luat, au luat și lacul, era vorba că e a lui Ianukovici, dar cine mai știe…

Rep.: Și nu poate fi activitate de pescuit locală?

T.I.: Este o brigadă de pescari care așteaptă comandă de la Kiev. „20 de tone să le văd la Kiev, 17 tone la Odesa!” Așa vin comenzile. Sunt oameni și din Hagicurda, și din alte sate, unii trăiesc din asta, familiile lor trăiesc din pescuit. Bărcile au fost distruse, oficial lacul e al statului, dar de fapt e a unuia…

Rep.: Și noul guvernator Sakașvili știe de treaba asta?

T.I.: Chestia este că Primăria trebuie să se ocupe de problemele comunității. Da pe primarul aista nu l-a interesat de oameni, l-a interesat doar buzunarul lui. A distrus câmpurile, a dat drumul la ciobeni să facă ce vor, a distrus toate păduricile, a tăiat tot, nu mai este nimic la Kamâșovka, au tăiat pomii și dintre lanuri. Nu mai este nimic, totul e pustiu. Și numai din cauza primarului Mihai Drehlea, care a stat 8 ani, e venit din Republica Moldova… Acum primar e Cebanu Mihai, va sta doi ani și nu are program clar…Au fost trei candidați, dar tot baba Tinca a hotărât cine să fie…Am citit programul lui, dar e copilăresc, nu are perspectivă, e departe de ce înseamnă să fii primarul satului. Amândoi sunt pedagogi, și nu văd cum să dezvolte comuna, văd repede unde e cald și nu mai pleacă ușor…Consilierii sunt deja în luptă cu primarul, sunt un fel de soviet sătesc, ha, ha! Că oamenii au rămas pe vechi, nu spun Primărie, tot de soviet amintesc…

Rep.: Dacă nu se dau jos statuile lui Lenin, Uniunea Sovietică e peste tot!

T.I.: Nu se dau…Nici la Ismail nu s-a dat. E decomunizare, Rada a hotărât, dar e greu cu întrebarea asta…Mulți de la noi stau cu carnetul de partid și așteaptă, poate se întoarce înapoi… „Răbdători păstrăm secretul /Și sperăm că vre-un ucaz/Va-nvia din nou scheletul.” Ha, ha! Sau poate vin rușii, că sunt mulți care vor…Am scris în cartea mea că „noi încă n-am murit”. Și o învățătoare mi-a și zis: „Eu nu-ți mai citesc cartea, că dacă nu erau rușii, noi nici nu eram pe lume!”Uite cum gândesc, ce le spune ea copiilor…

Rep.: Și după ce rușii i-au băgat în război, tot așa gândesc?

T.I.: Măcar că văd, că doar nu-s așa de tâmpiți, dar s-au învățat ca câinele după căruță. S-au învățat și așa văd ei că e bine. Se vede că-s prelucrați. Hai, poate că un țăran nu înțelege, nu vede mai departe…Dar când eu văd că este câte unul cu scaun la cap, a terminat facultatea, știe deportările, toate ce le-o făcut oamenilor, și la urmă n-are de spus decât: „Ei, ce!?, România a ocupat Transilvania, România a făcut ceea, noi suntem moldoveni, nu suntem români!”. Păi când aud astea, îmi vine să-l scuip, nu-i normal să fie aproapele tău și…

Rep.: Dar tinerilor le spune cineva la școală că sunt români?

T.I.: La noi este ziarul acesta odesist, moldovenist mai degrabă, „Luceafărul”. Fetescu este la pensie, dar toată tulbureala asta ei au pornit-o. La școală, tinerii sunt prelucrați cu ziarul ista. L-am citit cam trei luni, dar mai mult nu l-am deschis, că mă tulburam…Eu știu că nu e așa, dar copii sunt obligați să-l citească. Istoria oficială a Ucrainei spune că Bugeacul e teritoriu ucrainesc și așa mai mai departe. E un articol care se numește „Pământuri ucrainești sub ocupația românească”și se dezvoltă toate prostiile propagandei ucrainene.

Rep.: De ocupația tătărească nu vorbește? Ha, ha! Că și aia face parte din istorie.

T.I.: Pe dânșii îi interesează numai perioada de la 2 august 1940, când teritoriul a fost dăruit Ucrainei.Rușii l-au luat la 28 iunie și l-au dat la 2 august. Ei sunt acum stăpâni și noi nu putem spune nimic. Au făcut documente istorice, au făcut enciclopedie, au scris verzi și uscate, copilul citește și răspunde, ca să-i pună nota.

Rep.: Ideile europene-libera circulație, identitatea etnică, Ucraina țară europeană- sunt prezentate oficial tinerilor?

T.I.: Tinerii poate că vor în sufletul lor să fie mai liberi, dar nu se simte un impuls, o putere de acțiune…Dar eu nu mai sunt în legătură cu ei, nu am mai umblat. Eu știu vreo 50 de studenți din Hagicurda care au terminat în ultimii ani facultatea în România, dar poate că sunt mai mulți. Problema este că se întorc și pleacă, pentru că în sat n-au ce face, diplomele românești nu sunt recunoscute. Mulți rămân în România. Acasă, nu pot ridica capul, că-și pierd lucrul. Acesta este adevărul, asta vreau să spun și în cartea mea, cum e viața sub talpa Ucrainei. Că așa este…Ce am în cap vreau să fie și pe hârtie. Eu am publicat gândurile mele în „Concordia”, am le public și în „Sud-vest”, sunt și acolo o bucățică de redactor, că văd că Vadim m-a pus…Vreau să ajut la promovarea unor tineri, vrem să facem lucrul acesta numaidecât. Să-i îndrumăm spre publicistică. O să fie și mai clar când voi deschide biblioteca din Hagicurda. Atunci o să vie mulți la bibliotecă și o să aflu de la toți ce vor să facă. Dar îmi trebuie olecuță de organizație.Tragem nădejde că vom face și sărbătoarea națională acolo. Dar să avem mai întâi un bibliotecar, care să fie cu ușile deschise. Sunt niște învățătoare care au idei bune, care ar putea, dar voluntariatul e oprit de frica de a nu se afla la raion. Asta e prima frică la noi. Au familii, vor să-și ducă munca, la școală…Prin ce am făcut noi, prin ce a mai scris și Anatol Popescu, parcă s-a mai urnit oleacă gheața de sub noi. Dar mai știu eu…

Rep.: Vă citesc oleacă dezamăgit de situații și de oameni.

T.I.: Cum să nu fiu dezamăgit în țara asta, în care oamenii se joacă cu milioane și miliarde de dolari și de euro, și să nu se poată face o chestie care îl doare pe fiecare român? Pentru lucrurile vitale pentru sufletul omului, sunt zero bani. Eu de trei ani stau cu mâna întinsă și nu pot publica o carte care o să rămâie, pe care nimeni n-a scris-o. N-au scris-o pentru că s-au temut, n-au avut îndrăzneala sau șansa, nu au căutat. Eu bagaj de minte n-am avut mare, dar m-am interesat și am găsit. Eu nu pot să rabd ca copii mei să fie tot sub talpa veneticului ăstuia, care a venit de-a gata și e mare gospodar, și pe pământ, și pe mine, și pe tot…Bugeacul a fost numit așa de turci, dar e pământ românesc, se știe, nu trebuie eu să merg la arhive să dovedesc. Păi, dacă amu avem oleacă mâinile dezlegate, să auzim aceeași poveste?